Emil DRĂGHICI, președinte ASOCIAȚIA COMUNELOR DIN ROMÂNIA, primarul comunei VULCANA-BĂI, județul DÂMBOVIȚA

Emil DRĂGHICI, președinte ASOCIAȚIA COMUNELOR DIN ROMÂNIA, primarul comunei VULCANA-BĂI, județul DÂMBOVIȚA

CONSTRUCTOR ... A CONSTRUI

Mă simt onorat să pot prezenta un cuvânt, o apreciere, cu caracter public, de 14 septembrie – ZIUA NAȚIONALĂ A CONSTRUCTORULUI, și nu pot să nu afirm că aceasta se datorează recunoașterii aportului autorităților administrației publice ale comunelor care se întind pe suprafața a ceva mai bine de 87% din teritoriul României, în dezvoltarea durabilă a colectivităților locale, sub toate planurile – economic, social și urbanistic; din acest punct de vedere definesc ca fiind ROMÂNIA SATELOR.

Pentru a fi mai ușor de înțeles în ceea ce doresc să spun, voi porni de la ceea ce definește Dicționarul explicativ al limbii române:

„CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție.

CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un întreg (o clădire, o mașină etc.) legând în mod trainic și în ordinea cerută părțile lui componente după un plan prestabilit; a realiza o construcție de proporții vaste, care necesită lucrări numeroase, variate și complexe.”

Așadar, dincolo de simbolistica acestei zile instituită prin Legea nr. 350/2018, în anul 2024, fiind la cea de-a șasea aniversare anuală, nu pot să nu reliefez, coincidența sau poate chiar dorința ca ZIUA NAȚIONALĂ A CONSTRUCTORULUI să se serbeze la aceeași dată cu cea a primului praznic împărătesc al Anului Bisericesc, așa cum identificăm în calendarul creștin-ortodox, intitulată și Înălțarea Sfintei Cruci. Ce constructor, indiferent că lucrează în subsol, la sol ori la mari înălțimi, nu înalță rugăminți sau mulțumiri Bunului Dumnezeu, pentru el și pentru cei apropiați lui să îndeplinească misiunea asumată ori încredințată?

Noi, ca primari ai comunelor României, ne-am impus, prin crez și jurământ, să facem, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea noastră pentru binele locuitorilor comunelor! Dar, ar fi posibil ca să clădim binele locuitorilor fără existența și aplombul constructorilor? Categoric, NU!

Nu pot să nu subliniez și faptul că mai toate lucrările de construcții, fie și numai cele de proiectare, au fost realizate cu aportul efectiv al constructorilor respectivi, căci rambursarea cheltuielilor a fost posibilă, în foarte multe cazuri, după lungi perioade de timp.

Așa că, pentru CONSTRUCTORI, de ziua națională a lor, să înălțăm Sfânta Cruce și rugăciune pentru sănătatea și împlinirea idealurilor celor care contribuie din plin la îmbunătățirea vieții oamenilor de la sate.

Contact

Str. Episcopul Timuș nr. 25, Bucuresti, sector 1,
011611, Romania
Image