Dragi constructori ai României,
Cu ocazia Zilei Naționale a Constructorului, doresc să transmit un mesaj de profundă recunoștință și respect pentru munca voastră extraordinară. Voi sunteți cei care, prin dedicare și pricepere, ați ridicat temelia acestei țări, construind nu doar locuințele și infrastructura de astăzi, ci și adevărate capodopere precum Transfăgărășanul. Munca voastră a definit România modernă.
Cu toate acestea, breasla dumneavoastră nu primește suficientă atenție și încredere din partea celor care cârmuiesc această țară. Au ajuns constructori din Japonia, Italia, Grecia sau alte colțuri ale lumii să vină să realizeze proiecte de infrastructură, în timp ce noi avem specialiști recunoscuți și apreciați la nivel mondial. Este timpul să ne îndreptăm privirea spre constructorii noștri, să le recunoaștem meritele și să îi susținem pentru a continua să transforme România în locul pe care îl visăm cu toții.
Vă încurajez să continuați munca neobosită și să rămâneți motorul transformării și dezvoltării României. Vă aștept să implementăm împreună Planul Simion și multe alte lucrări de infrastructură. Alături de voi putem arăta că se poate construi la prețuri accesibile în România. Luni, 16 septembrie, voi demonstra acest lucru prin prima casă construită în cadrul Planului Simion.
Țara are nevoie de priceperea și pasiunea voastră mai mult ca niciodată. Succes în tot ceea ce faceți!
Cu respect și admirație,
George Simion
Președinte AUR