Așa cum se cunoaște, încă de la drumurile construite de către romani, cetățile dacice sau zidurile chinezești de apărare, activitatea în construcții a fost, este și va fi principala activitate prin care un stat își construiește viitorul.
Constructorul român, apreciat peste hotare pentru buna sa muncă, merită să primească recunoaștere aici, acasă, în această zi de 14 septembrie dedicată lucrătorilor din branșă.
Cum putem noi, românii, să nu ne amintim și să-l omagiem pe Anghel Saligny pentru acele bijuterii ale sale din România: Podul de la Cernavodă, Hotelul Traian din Iași sau Podul de la Ungheni de peste Prut?
Într-un studiu despre Turnul Eiffel, publicat la Paris în anul 1889, Gustave Eiffel face o dezvăluire măgulitoare la adresa unui priceput inginer român. El spune că celebrul simbol al Parisului și, implicit, al Franței, nu ar fi putut fi înălțat atât de repede, în timpul record de numai doi ani și patru luni, dacă, cu un deceniu înainte de inaugurare, un român nu ar fi realizat un proiect ingineresc revoluționar.
Turnul Eiffel a fost construit cu ajutorul unui sistem tehnic inventat de inginerul român Gheorghe Pănculescu (1844-1922).
Se spune că niturile, baza structurii turnului, au fost construite cu oțel de Reșița, fiind turnate la Govăjdia, lângă Hunedoara, cunoscând faptul că Franța nu avea siderurgie în anii 1800.
Cum să nu punem în evidență efortul constructorilor și al specialiștilor restauratori din domeniu pentru salvarea clădirilor monument laice și religioase, fără a remarca una dintre personalitățile care au marcat istoria recentă a tehnicii românești și care a făcut ca „un monument să traverseze bulevardul”, omul supranumit „Inginerul Raiului”, omul care a mutat blocuri și biserici pentru a le salva din calea buldozerelor – inginerul român Eugeniu Iordăchescu.
Cu această ocazie, Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR) transmite un mesaj de felicitare și de susținere pentru lucrătorii din construcții și recomandă cu această ocazie ca federațiile sindicale din construcții, împreună cu Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), să poarte un dialog sincer și constructiv în așa fel încât, în mod cât mai rapid, să se construiască și Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate.