De Ziua Națională a Constructorului, Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca se alătură demersului public de recunoaștere a meritelor constructorilor români. Facultatea de Construcții pregătește, în prezent, specialiști pentru toate cele 3 cicluri universitare: licență, master, doctorat în domeniile inginerie civilă, inginerie geodezică și inginerie și management contribuind astfel, zi de zi, la formarea unor specialiști de elită care să ducă mai departe, generațiilor viitoare, moștenirea lasată de predecesori de renume.
Astăzi, de Ziua Națională a Constructorului, suntem împreună, cadre didactice, studenți, absolvenți, pentru a ne bucura cu toții în marea familie a constructorilor. Fie că activăm în învățământ sau în cercetare, în proiectare, execuție sau ofertare, ca verificatori sau ca experți, mulțumirea noastră este una pe măsura realizărilor trainice la care am contribuit, într-un fel, fiecare.
Învățământul de construcții în Cluj-Napoca este unul de tradiție, indiferent de forma acestuia. Fundațiile Facultății de Construcții din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca sunt Şcoala de Tehnicieni pentru Lucrǎri Publice (înființată în anul 1920) și Școala de supraveghetori de șantiere (înființată în anul 1945).
Pe un drum în care dinamica schimbărilor este cu totul alta, creativitatea și inovarea în educație și tehnologie ocupă un loc central, abordarea multidisciplinară devine o obligație a oricărei instituții care dorește să producă educație la un nivel solid, împreună avem avantajul că ingineria stă la baza majorității profesiilor, iar fără inginerie civilă întrega societate nu s-ar putea dezvolta.
La mulți ani, inginerilor și constructorilor din România!